12 comunități de pe ambele maluri ale Nistrului vor beneficia de susținere din partea UE și PNUD pentru inițiative de dezvoltare locală

27 May 2024

12 localități de pe ambele maluri ale râului Nistru au fost selectate pentru a beneficia de susținere pentru dezvoltarea locală. Acestea sunt: Holercani, Coșnița, Cârnățeni, Sănătăuca, Puhăceni și Hârbovăț (pe malul drept), precum și Rașcov, Gîsca, Teiul, Pervomaisc, Butor și Ternovca (pe malul stâng al Nistrului). Comunitățile vor fi sprijinite pentru a implica populația în planificarea și monitorizarea dezvoltării locale. Suportul este acordat de Uniunea Europeană prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

„PNUD a dezvoltat și testat cu succes un model inovativ de implicare a diasporei în dezvoltarea locală și a contribuit la crearea a peste 100 de grupuri de inițiativă și asociații de băștinași. Ne-am propus ca această experiență să fie extinsă, pentru îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor locale și pentru a consolida guvernarea locală”, a menționat Olesea Cazacu, coordonatoare de programe la PNUD Moldova.

Cele 12 localități selectate vor fi ghidate de organizații ale societății civile – Alianța Asociațiilor de Băștinași și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Tiraspol, care au semnat un acord de cooperare în acest sens pe 24 mai 2024. 

Timp de un an, cele 12 comunități vor fi asistate la identificarea, formularea, planificarea și implementarea inițiativelor locale. Astfel, prin implicarea bărbaților și femeilor, a membrilor comunității și ai diasporei în procesele de dezvoltare locală, va fi valorificat potențialul financiar și uman, ceea ce va contribui la îmbunătățirea calității vieții pe ambele maluri ale râului Nistru și la consolidarea încrederii.

„Satul Holercani în permanență caută diferite posibilități ca să poată să dezvolte infrastructura, precum și domeniile cultură, sport, educație și de aceea noi suntem aici și foarte mult ne bucurăm că am fost selectați. Suntem convinși că tot ceea ce va fi în cadrul acestei inițiative va fi în beneficiul comunității”, a spus Tudor Tanasev, primarul satului Holercani. 

„În primul rând facem cunoștință unii cu alții și învățăm din experiența altor comunități. De ce este importantă o astfel de inițiativă? Doar așa vedem cum putem contribui la condiții de trai mai bune pentru comunitățile pe care le reprezentăm și asta te motivează să vrei mai mult și mai bine pentru comunitatea ta”, spune Marina Yaskova, reprezentanta OSC-ului „Motivație” din localitatea Ternovca.

În cea de-a doua etapă, vor fi selectate șase proiecte de infrastructură, câte trei proiecte pentru fiecare mal, care vor fi implementate cu finanțare oferită de programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Prin susținerea acestor 12 localități, Uniunea Europeană își continuă sprijinul pentru îmbunătățirea cooperării între comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru prin proiecte comune care implică partenerii locali, organizațiile societății civile și alte părți interesate.

Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Accesați comunicatul de presă în limba rusă.