Elevii și elevele din satul Taraclia, raionul Căușeni studiază profesiile viitorului
13 December 2023
Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din satul Taraclia, raionul Căușeni oferă elevilor și elevelor sale posibilitatea să învețe profesiile viitorului. Într-un laborator digital lansat pe 12 decembrie 2023, peste 176 de elevi și eleve studiază dezvoltarea web și a aplicațiilor mobile, designul grafic, programarea, inteligența artificială, antreprenoriatul, comunicarea și storytelling-ul.
Laboratoare Digitale sunt spații renovate de minim 50 de metri pătrați, echipate cu dispozitive electronice și mobilier necesar pentru studii interactive. În spațiile special dedicate, elevii urmează cursuri IT sau pot utiliza calculatoarele pentru a-și face temele sau dezvolta abilitățile practice, dacă nu au un dispozitiv electronic acasă.
„Este greu să studiezi tehnologiile fără calculatoare performante. Acestea trebuie să aibă viteză de procesare bună, multă memorie. Eu trebuia să realizez un proiect de inteligență artificială, dar nu puteam să instalez o aplicație din cauza memoriei slabe a calculatorului din clasa de informatică. Dar acum, în acest laborator nou, am putut realiza proiectul” spune Alina Oboroșean, elevă în clasa a XI-a.
„Ne bucurăm că am putut obține acest laborator digital pentru copii noștri. De mai mulți ani predăm și studiem programarea, designul grafic, antreprenoriatul și altele și câștigăm la concursuri. Cu acest echipament performant, copii noștri vor putea face și mai multe” susține Pelagheia Traci, directoarea liceului din satul Taraclia și ambasadoarea Tewkill pentru educația digitală.
Acest laborator a fost amenajat datorită susținerii financiare oferite de Guvernul României prin intermediul RoAID – Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României, în cadrul unui program implementat de PNUD Moldova. În total, rețeaua laboratoarelor digitale „Tekwill în Fiecare Școală” cuprinde 35 de laboratoare, două din ele fiind în raionul Căușeni. De acestea beneficiază peste 78 de mii de elevi și eleve.
„Investiția în educația de calitate este cea mai bună investiție, o investiție durabilă și benefică pentru întreaga comunitate. Iar acest laborator oferă astăzi oportunități egale de dezvoltare tuturor elevilor. România va continua să sprijine procesul de modernizare a școlilor din Republica Moldova. Putem spune că România are deja o tradiție în a sprijini sistemul educațional din Republica Moldova”, a declarat Marc Emilian Morar, Consilier diplomatic, Ambasada României în Republica Moldova.
„PNUD Moldova este un promotor la nivel global al transformării digitale și suntem alături de Guvernul Republicii Moldova în efortul de a construi o societate modernă, axată pe cetățeni și aliniată cu agenda de integrare europeană. Crearea unui mediu digital accesibil, sigur și incluziv, precum și asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru o educația digitală de calitate sunt câteva dintre elementele cheie ale acestei transformări, la care ne bucurăm să contribuim,” a menționat Dorin Toma, Specialist în politici, PNUD Moldova.
„Laboratoarele digitale au devenit un element esențial în cultivarea pasiunii pentru IT și pregătirea elevilor pentru piața muncii în continuă schimbare. În parteneriat cu PNUD Moldova și Guvernul României ne-am propus să oferim elevilor spații tehnologic echipate și să îi ajutăm să devină profesioniști competenți în domeniul IT”, susține Ana Chirița, Directoarea de proiecte strategice, Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC.
În 2022, Guvernul României și RoAid s-a alăturat inițiativei „Tekwill în Fiecare Școală”, cu o contribuție de 80.000 de euro, prin intermediul programului „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova” implementat de PNUD Moldova. Alți parteneri care susțin rețeaua „Tekwill în fiecare școală” sunt Suedia, Uniunea Europeană și USAID.