Moldova are un program național de adaptare la schimbările climatice până în 2030, elaborat cu sprijinul PNUD Moldova
30 August 2023
Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia au fost aprobate în ședința Guvernului din 30 august, 2023. Programul a fost elaborat cu sprijinul proiectului PNUD Moldova „Promovarea procesului național de planificare a adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice”, finanțat de Fondul Verde pentru Climă.
Potrivit Ministrei Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, prin adoptarea programului, Republica Moldova și-a propus să se alinieze la eforturile globale de a limita impactul negativ al schimbărilor climatice: „Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 constă în asigurarea integrării măsurilor de adaptare în politicile sectoriale, în sinergie cu documentele de politici în domeniul adaptării la schimbările climatice, precum și în domeniul gestionării riscurilor de dezastre. Programul a fost elaborat pentru sporirea rezilienței climatice a țării. În acest scop sunt necesare politici cu acțiuni țintite. De aceea, programul se axează pe un șir de sectoare vulnerabile la schimbările climatice”.
Programul național de adaptare la schimbările climatice setează obiective orientate spre sporirea rezilienței climatice a șase sectoare esențiale: agricultura, sănătatea, transportul, energia, apa și sectorul forestier și este însoțit de un plan de acțiuni pentru prevenirea și depășirea riscurilor și vulnerabilităților provocate de schimbările climatice.
Documentele prevăd intervenții specifice în fiecare din cele șase sectoare.
- În sectorul forestier se va insista pe creșterea suprafețelor împădurite, care este actualmente la cota de 11% din teritoriul Republicii Moldova – o acoperire prea mică pentru a atenua efectele schimbărilor climatice. Pentru comparație, în Uniunea Europeană media de împădurire este de 30-45%.
- În sectorul agricol va fi încurajată promovarea speciilor adaptate la condițiile de secetă, stimularea achizițiilor de plase anti-grindină și a măsurilor care ar proteja culturile în perioada înghețurilor timpurii.
- În sectorul transport urmează a fi revizuite și îmbunătățite standardele pentru construcția și menținerea infrastructurii drumurilor, ținându-se cont inclusiv de daunele aduse de schimbările climatice.
- În sectorul sănătate urmează a fi ajustate protocoalele clinice existente sau elaborate protocoale noi pentru profilaxia și tratamentul bolilor cauzate sau acutizate de schimbările climatice.
- În sectorul energetic ar urma să fie îmbunătățită infrastructura de aprovizionare cu energie electrică pentru a minimiza pierderile cauzate de fenomenele climatice extreme.
- Una din măsurile pentru sectorul apă prevede încurajarea cetățenilor și sectorului privat să adopte măsuri de reutilizare a apei pentru necesitățile menajere și industriale.
Republica Moldova este una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa la schimbările climatice, fiind predispusă îndeosebi la inundații și secete. Doar inundațiile din 2008 au provocat pagube de peste 120 de milioane de USD, iar secetele care au avut loc între anii 2007 și 2012 au provocat pierderi economice de peste un miliard de dolari, afectând 80% din teritoriul țării.