Moldova și-a asumat să atingă 106 ținte pentru o viață mai bună până în 2030
4 July 2017
Republica Moldova și-a asumat să atingă 106 ținte pentru o viață mai bună până în anul 2030. Respectivele ținte reprezintă rezultatul adaptării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, pe care Moldova s-a angajat să o pună în aplicare, împreună cu alte 192 de state membre ale ONU, prin adoptarea Declarației Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la New York în septembrie 2015.
Această Agendă și-a propus să continue într-o formă mai accelerată realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, având scopul principal de a eradica sărăcia până în anul 2030 și de a asigura o dezvoltare durabilă în întreaga lume. Pentru ca agenda să fie una semnificativă, fezabilă și eficientă, ea a fost adaptată contextului local, în urma consultărilor.
În Republica Moldova, Cancelaria de Stat, cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite, a desfășurat consultări, la care au participat peste 200 de persoane și a analizat peste 60 de avize. Rezultatele acestui proces au fost prezentate pe 4 iulie 2017.
Lilia Palii, secretar general al Guvernului, a reiterat gratitudine Organizației Națiunilor Unite pentru suportul acordat în procesul de naționalizare a ODD-urilor și angajamentele de a susține efortul Guvernului în elaborarea noului cadru de planificare strategică Moldova 2030: “Agenda globală de dezvoltare poate deveni în Republica Moldova una de succes doar dacă la acest moment incipient, țara va face o prioritizare corectă a țintelor, care urmează a fi atinse, prin corelarea cu agenda de reforme și așteptările societății. Este important să analizăm rezultatele obținute în implementarea acesteia, să ne ajustăm prioritățile și țintele la nivel național, inclusiv luând ca referință și obiectivele de dezvoltare asumate la nivel internațional”.
Astfel, în urma consultărilor cu actorii relevanţi, au fost formulate recomandări practice cu privire la integrarea a 106 ținte ale Agendei 2030 în documentele de politici la nivel național. În continuare, autoritățile urmează să ajusteze strategiile sectoriale și programele bugetare în vederea implementării angajamentelor asumate.
Agenda de Dezvoltare 2030 este una foarte complexă și cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (Obiective Globale), care includ toate aspectele-cheie ale dezvoltării: economice, sociale, de mediu, de guvernanță și drepturile omului
- Economice – Obiectivele: 8) Muncă decentă şi creştere economică, 9) Industrie, inovaţie şi infrastructură, 11) Oraşe şi comunităţi durabile și 12) Consum şi producţie responsabile;
- Sociale – Obiectivele: 1) Fără sărăcie, 2) Zero foame, 3) Sănătate şi stare de bine și 4) Educaţie de calitate
- De mediu – Obiectivele: 6) Apă curată şi igienă, 7) Energie accesibilă şi curată, 13) Acţiune asupra climei, 14) Viaţa sub apă și 15) Viaţa pe pământ;
- De guvernanță și drepturile omului – Obiectivele: 5) Egalitate de gen, 10) Inegalităţi reduse, 16) Pace, justiţie şi instituţii puternice și 17) Parteneriate pentru obiective.
Raportul constată că agenda națională de politici este aliniată doar parțial la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), iar o treime din ținte nu sunt reflectate în niciun fel în documentele naționale de politici. Doar 11% din țintele globale sunt aliniate cu documentele naționale de politici și, prin urmare, nu necesită ajustări pentru a fi preluate.
În același timp, majoritatea țintelor (57%), sunt aliniate doar parțial la documentele de politici ale Republicii Moldova – se regăsesc doar unele componente ale acestor ținte și, prin urmare, strategiile naționale relevante necesită să fie ajustate pentru a reflecta mai bine spiritul și detaliile țintelor ODD.
Cele mai multe ținte aliniate fac parte din sectorul „mediu”, iar cele mai multe ținte nealiniate – din sectorul „guvernanță și drepturile omului”.
Succesul punerii în practică a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă depinde de fiabilitatea cadrului de planificare strategică. Este nevoie de o viziune națională pe termen lung cu privire la documentul care va include ţintele prioritare ale Agendei 2030 globale naționalizate, adică Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă „Moldova 2030”.
Strategia „Moldova 2030” urmează a fi elaborată de Cancelaria de Stat până în decembrie 2017, cu sprijinul ONU Moldova și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova.
“Astăzi vom lansa încă o inițiativă de parteneriat de importanță strategică pentru viitorul Republicii Moldova, care va pune bazele transformării țării într-un stat modern și prosper în care nimeni nu este lăsat în urmă. Sistemul ONU, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova și Cancelaria de Stat, în strânsă consultare cu toate părțile interesate relevante și cu partenerii, vor demara elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Moldova 2030. Acest document va veni cu o abordare holistică și o agendă cuprinzătoare, care va fi pe deplin aliniat cu aspirațiile poporului, prioritățile naționale și regionale și angajamentele globale ale țării”, a declarat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.
Totodată, raportul de naționalizare recomandă simplificarea documentelor de planificare sectorială ale ministerelor de resort, care ar trebuie să se concentreze pe asigurarea realizării ţintelor agendei naţionale de dezvoltare durabilă. De asemenea, e nevoie de alinierea cadrului de cheltuieli pe termen mediu cu strategia națională de dezvoltare durabilă și documentele de planificare sectorială, pentru a asigura că atingerea ţintelor comportă durabilitate financiară.
Pentru a monitoriza și evalua realizarea celor 106 ținte, au fost definiți 226 de indicatori, prin ajustarea indicatorilor globali și completarea acestora cu indicatori relevanți țării.
Procesul de naționalizare a indicatorilor Obiectivelor Globale trebuie să fie urmat de o foaie de parcurs, care să prevadă acțiuni pentru producerea continuă a indicatorilor existenți, dar și a surselor necesare pentru obținerea celor lipsă total sau parțial.
Raportul de adaptare a Agendei 2030 a fost elaborat de Centrul Analitic “Expert-Grup” în cadrul proiectului "Naționalizarea Agendei de Dezvoltare Durabilă în contextul Republicii Moldova”, implementat de PNUD, cu suportul echipei de ţară a Naţiunilor Unite, inclusiv UNFPA, UNICEF, ILO și UN Women.