Republica Moldova, pregătită pentru orice scenariu de piața gazelor naturale

30 October 2024

Pe 30 octombrie 2024, Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul și Planul de Acțiuni pentru situații excepționale în sectorul gazelor naturale, elaborat de Ministerul Energiei. Documentul stabilește măsuri clare și prestabilite pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale, adaptate la trei niveluri de criză: situație de alertă timpurie, situație de alertă și situație de urgență. Sunt prevăzuți principalii indicatori pentru declararea nivelului de criză, obligațiile de raportare și acțiunile care pot fi aplicate pentru fiecare nivel de criză.

Regulamentul definește mecanismele de colaborare între întreprinderile din sectorul gazelor naturale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Ministerul Energiei și Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). În funcție de tipul și gravitatea crizei, instituțiile implicate vor activa măsuri specifice, menite să asigure continuitatea furnizării de gaze naturale în țara noastră.

Documentul include și un Plan de acțiuni de prevenire a unor situații excepționale în sectorul gazelor naturale care reflectă rezultatele evaluării naționale a riscurilor, precum și simularea scenariilor de risc identificate prin testarea Planului de urgență cel puțin o dată între actualizările periodice ale acestuia. Toate aceste măsuri vor asigura consolidarea pregătirii autorităților responsabile și întreprinderilor din sectorul energetic de eventuale situații excepționale în sectorul gazelor naturale, în concordanță cu bunele practici UE. 

De asemenea, documentul include standarde esențiale de securitate pentru infrastructură și aprovizionare. Pentru menținerea stabilității în caz de urgență, aprovizionarea cu gaze va fi alocată prioritar consumatorilor protejați, inclusiv gospodăriilor, spitalelor, grădinițelor și altor instituții publice care prestează servicii sociale esențiale.

Un element important al regulamentului prevede alocarea prioritară a gazelor pentru centralele electrice care produc energie electrică în baza gazelor naturale și au un rol critic în sistemul electroenergetic.

Secretariatul Comunității Energetice, prin Grupul de coordonare privind securitatea aprovizionării, va oferi asistență Republicii Moldova în cazul unei crize și va facilita continuitatea fluxurilor de gaze în regiune, se menționează în Regulament. În acest context, Secretariatul a revizuit și apreciat planul pentru conformitatea cu reglementările europene și a recomandat ajustări pentru alinierea completă a documentului la standardele UE.

Regulamentul a fost elaborat cu suportul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Anterior, tot cu sprijinul UE-PNUD, a fost elaborat un plan pentru situații excepționale pe piața energiei electrice.