Mayors for Economic Growth Facility (phase 3)

Primarii pentru Creștere Economică (etapa a treia)

Statut:Activ
Durată:2025 – 2028
Buget:Buget regional 8 milioane USD
Donator:Uniunea Europeană
Acoperire:Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina
Beneficiari:Autoritățile publice locale, comunitatea locală, grupuri civice și sectorul privat
Domeniu de intervenție:Creștere incluzivă
Parteneri:Cancelaria de Stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, autoritățile publice locale

 

Descrierea proiectului:

Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG) (link is external)intră în cea de-a treia etapă de implementare, perioada 2025-2028. Ținând cont de succesele și lecțiile învățate în etapele anterioare, în noua etapă proiectul își propune să contribuie la revigorarea economică incluzivă, ecologică și inovatoare a comunităților locale din țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Scopul proiectului este de a sprijini autoritățile locale prin mecanisme inovative de finanțare, parteneriate public-private și inițiative de dezvoltare a capacităților, promovând astfel creșterea economică incluzivă și ecologică.  

De la înființarea sa, rețeaua Primarilor pentru Creștere Economică s-a extins semnificativ, reunind acum peste 450 de membri din cele cinci țări. Inițiativa a implementat cu succes diverse programe de dezvoltare a capacităților și de oferire de granturi, cum ar fi Urban Learning Center (Centrul urban de învățare), Portfolio Journey, Urban Imaginaries și Response and Renewal. Aceste programe au oferit sprijin pe termen scurt și mediu autorităților locale pentru a remedia stagnarea economică, a spori bunăstarea comunitară și a oferi asistență imediată în situații de criză. Etapele anterioare au evidențiat importanța flexibilității, a valorificării resurselor locale și dezvoltării capacităților, precum și necesitatea unor mecanisme de finanțare mai eficiente.
 

Obiective:

  • Îmbunătățirea și adaptarea planificării și implementării sistemice a dezvoltării economice la nivel local;
  • Creșterea accesului la finanțare pentru autoritățile locale prin sprijinirea dezvoltării proiectelor și facilitarea absorbției și gestionării fondurilor.
 

Rezultate scontate:

  • Rețeaua regională își propune să ofere comunităților membre din întreaga regiune și din UE oportunități de conectare, schimb de informații, învățare și dezvoltare de parteneriate;
  • Dezvoltarea capacităților prin Urban Learning Center (ULC) va oferi acces on-line la diverse instrumente  destinate să îmbunătățească capacitățile în domeniul dezvoltării locale, managementului de proiect și modelelor inovatoare financiare, utilizând procese moderne și incluzive, pentru redresare ecologică și dezvoltare economică locală;
  • Dezvoltarea economică orientată pe misiune va oferi comunitățile membre ale rețelei, care dispun de un Plan de dezvoltare economică locală sau o strategie similară și care au un deja un angajament în cadrul ULC, posibilitate să depună propuneri de proiecte pe acest domeniu, cu potențial și impact economic ridicat;
  • Prin proiectele locale cu potențial de extindere și parteneriate se vor susține pentru finanțare propuneri de proiecte din partea comunităților care au participat anterior în activitățile de planificare economică orientată pe misiune. Acest lucru va asigura continuitatea și va valorifica experiențele, rezultatele și parteneriatele dezvoltate anterior;
  • Finanțarea pentru inovații va susține comunitățile care vor manifesta interes și capacitate de a se implica în proiecte inovatoare, noi modalități, instrumente, mecanisme și proiecte pilot în domeniul dezvoltării economice la nivel local;
  • Programul de sprijin pentru promovarea rezilienței energetice va sprijini comunitățile să facă față provocărilor legate de energie.

Află mai multe despre etapa a doua.