Granturi de până la 50.000 dolari pentru proiecte de dezvoltare ECO, de la Programul de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu

21 September 2020

În cadrul proiectului „Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”, au fost instalate 80 de tomberoane în municipiul Chișinău și alte 40 de tomberoane în instituțiile de învățământ din țară.

Programul de Granturi Mici (SGP) al Facilității Globale de Mediu (GEF), implementat de PNUD Moldova, lansează azi, 21 septembrie 2020, un nou apel de propuneri de proiecte.

Organizațiile non-guvernamentale pot obține granturi pentru implementarea proiectelor în domeniile:

  • Conservarea bazată pe comunitate a ecosistemelor și a speciilor amenințate;
  • Co-beneficiile de acces la sistemul energetic cu emisii reduse de carbon;
  • Managementul substanțelor chimice și gestionarea deșeurilor;
  • Catalizarea soluțiilor urbane durabile;
  • Adaptarea bazată pe comunitate.

ONG-ul trebuie să identifice și să asigure o cofinanțare la un nivel de cel puțin 50% din costurile totale ale proiectului. Cofinanțarea se face 25% în numerar și 25% în natură (voluntariat, bunuri, etc.)

Setul de documente va fi prezentat electronic la adresa denis.parea@undp.org, indicându-se în subiectul mesajului: „GEF SGP, Grant Tematic 2020, [denumirea ONG-ului aplicant]”.

Condițiile detaliate de participare pot fi accesate aici. Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 31 octombrie 2020, 23:59 (GMT +2).

În perioada 2016-2019, Programul de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu a susținut 38 de proiecte în domeniul protecției biodiversității, adaptării la schimbările climatice, combaterii degradării solului, gestionării substanțelor chimice, dezvoltării capacităților de guvernanță de mediu, advocacy și comunicare. De rezultatele acestor proiecte au beneficiat 37.832 persoane, dintre care 5537 femei si 26.726 copii.