„Am investit acum timp și efort în calificarea mea pentru ca în viitor să ne putem mândri cu o generație educată corect de către specialiști cu acte în regulă”, e convinsă Elizaveta Balanuță, asistentă de educator/oare de mai bine de opt ani la Grădinița nr. 225 din Chișinău. În fiecare dimineață, tânăra știe că odată ce pășește pragul instituției, o întâmpină ochi curioși și multă energie pentru a descoperi lumea. Aceste momente au determinat-o să aleagă și să practice această meserie.
„Copiii reprezintă energia pozitivă pe care nu o găseşti în orice persoană. Ei sunt acele ființe sincere și iubitoare, iar acest lucru m-a motivat să vin aici să lucrez. La început, mi s-a părut că nu o să practic mult timp această meserie, dar între timp, datorită satisfacției primite, am fost motivată să continui să avansez în acest domeniu”, spune Elizaveta.
Chiar dacă are experiență de muncă în acest domeniu, faptul că nu a finalizat studiile a rămas un vis nerealizat pentru Elizaveta. Și-a dorit să dețină un document care să îi valideze experiența profesională obținută de-a lungul anilor.
Elizaveta a aflat despre existența unui mecanism de validare a competențelor profesionale adoptat în 2019 și a depus dosarul la Colegiul de Pedagogie „Alexei Mateevici” din Chișinău, pentru a-i fi evaluate abilitățile și recunoscute pentru profesia de asistent de educator.
„Încurajarea din partea conducerii instituției de învățământ și dorința de a evolua în această meserie m-au motivat să depun dosarul. Eram sigură că grație obținerii unui document oficial, voi avea mai multă încredere în sine și voi fi ferm convinsă că educația pe care o ofer copiilor este cea potrivită”, relatează Elizaveta.
După câteva lecții însușite, Elizaveta a susținut examenul de calificare structurat din două probe: una teoretică și alta practică.
„Sunt foarte multe lucruri care le-am învăţat. Chiar şi acele activități educative pe care le făceam, le cunoşteam doar superficial. Însă teoretic, toate informațiile necesare pentru educația și instruirea bună a copiilor, le-am aflat la colegiu, în cadrul programului de certificare”, a spus candidata.
Mai mult, obținerea documentului de validare a experienței sale profesionale reprezintă un imbold pentru Elisaveta de a avansa în continuare. Acum ea vrea să facă studii pedagogice, pentru a deveni educatoare.
Certificatul de competențe profesionale obținut în urma procesului de evaluare a acestora în cadrul instituțiilor de învățământ acreditate din Moldova este recunoscut atât în țară, cât și peste hotare. Grație implementării programului, lipsa studiilor de profil nu mai reprezintă un impediment pentru moldovenii care aspiră la un viitor prosper și la un loc de muncă decent. În prezent, nouă instituții de învățământ oferă suport la 46 de meserii din domeniile: construcții, alimentație publică, pedagogie și ecologie, industria frumuseții, textilă, IT, asistență medicală și transport. Evaluarea se bazează pe sarcinile pe care un candidat este capabil să le îndeplinească în condiții reale de muncă.
„Am dorit să obţin un act care să-mi autentifice și confirme toate capacitățile care le posed”
Certificatul de validare a competențelor profesionale a reprezentat o dovadă și pentru Pavel Tacu că și acasă poți avea profesia care ți-o dorești, chiar dacă nu ai studii în domeniul respectiv.
Tânărul în vârstă de 27 de ani a finalizat studiile la Universitatea Agrară din Chișinău, specialitatea Silvicultură și Grădini Publice. Acest domeniu nu a fost însă pe atât de atractiv pentru Pavel de a face o carieră reușită. Dar de-a lungul anilor, tânărul a redescoperit o pasiune care a fost transmisă din generație în generație către el.
„Plăcerea de a fi vânător se trage de la bunelul meu, care a transmis mai apoi această pasiune tatălui meu, iar el la rândul lui, mi-a insuflat toată încrederea şi dragostea faţă de natură şi de vânătoare. Sub supravegherea tatălui meu, am învățat din adolescență cum să încarc un cartuș în țeavă, cum să efectuez corect o tragere din pușcă. Însă, cel mai important ce m-a învățat este că animalele trebuie ocrotite”, a menționat tânărul.
Pasiunea din copilărie și dorința de a proteja animalele și de a elimina orice amenințare la adresa lor, l-au determinat pe Pavel să devină membru al Asociației de Vânători din Rezina în anul 2012. Iar ca orice tânăr care are aspirații mari și își dorește un viitor frumos pentru el și familia sa, Pavel a decis că vrea să se angajeze oficial în cadrul Asociației, pentru a combate vânătoarea ilicită.
„Motivarea de a mă înscrie la aceste cursuri a fost una simplă. Posed toate cunoștințele de vânătoare deja de nouă ani, atunci când mi-am făcut carnetul de vânător. Astfel, am dorit să obţin un act care să-mi autentifice și confirme toate capacitățile care le posed”, a spus Pavel.
Pavel a depus dosarul la Colegiul de Ecologie din Capitală, acolo unde a fost pregătit program de validare a cunoștințelor pentru categoria de paznic de vânătoare.
Și dacă la proba teoretică Pavel a răspuns la întrebări legate de specificul faunei cinegetice, care sunt caracteristicile adăposturilor și cum trebuie să calculeze corect hrana necesară pentru animale, atunci la proba practică a trebuit să își demonstreze capacitățile în construcția și montarea unei hrănitoare pentru păsări și animale.
„Trebuie să știi să ai grijă de partea cinegetică, de a asigura hrană, de a face loc în tufişuri, acolo unde să se adăpostească animalele, pentru ca să nu stea în frig, ploaie și zăpadă”, relatează tânărul.
În viitorul apropiat, Pavel a menționat că și-ar dori să devină președintele Asociației de Vânători din Rezina.
Până în prezent, peste 260 de candidați au fost certificați integral.
Persoanele care doresc să își evalueze cunoștințele sau companiile care vor să ofere posibilitatea de certificare angajaților săi, trebuie să achite o taxă care variază de la 1600 la 3000 de lei, în funcție de domeniul și numărul de competențe calificate.
Pentru mai multe detalii privind procesul de evaluare a competențelor profesionale, accesați site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Validarea a devenit posibilă grație unui mecanism pilot lansat în 2019 de Ministerul Educației și Cercetării. Inițiativa este implementată cu sprijinul Elveției în cadrul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală” și în parteneriat cu Organizația Internațională a Migrației, Misiunea în Republica Moldova.