R. Moldova va avea un centru unic de instruire pentru operatorii centralelor termice pe biomasă
21 September 2016
În R. Moldova, angajaţii care deservesc sistemele de încălzire pe biomasă vor beneficia de instruire continuă și calificată la un Centru unic, care va fi creat cu sprijinul și la inițiativa Proiectului „Energie şi Biomasă”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
În prezent, peste 200 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare din R. Moldova, peste 1.000 de gospodării casnice şi zeci de întreprinderi au instalate centrale termice pe biomasă care solicită deservire calificată.
„Este o iniţiativă care îşi propune să asigure durabilitatea intervenţiilor Proiectului Energie şi Biomasă după încheierea mandatului. În prezent, angajaţii centralelor termice pe biomasă instalate din fondurile europene ale proiectului beneficiază de instruire şi consultanţă oferită de experţi şi de companiile care au instalat sistemele de încălzire. Este importantă însă continuitatea instruirilor atât pentru actualii, cât şi pentru noii angajaţi ai centralelor termice”, susţine Lina Acălugăriţei, specialistă în dezvoltarea capacităţilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.
Proiectul „Energie şi Biomasă” invită instituțiile publice sau private să se înscrie în concursul de selectare a partenerului naţional care va institui primul Centru de Instruire a Operatorilor în centralele termice pe biocombustibili solizi și în centralele termice combinate. Proiectul va acorda din fonduri europene un grant de maxim 25.000 USD pentru instituţia selectată, aceasta din urmă urmând a veni cu o contribuţie de minim 30% din grantul acordat.
Pentru participarea la concurs, instituţiile trebuie să întrunească următoarele criterii minime:
- Să reprezinte o instituție publică sau privată;
- Să dețină experiență în organizarea instruirilor pe tematici relevante domeniului;
- Să posede cunoștințe temeinice și o înțelegere bună a sectorului energiei din biomasă din Republica Moldova;
- Să demonstreze o bună înțelegere a domeniului producerii energiei cu ajutorul sistemelor solare;
- Să demonstreze o bună înțelegere a procedurilor legale pentru crearea Centrului de Instruire precum și a procedurilor de acreditare;
- Să dețină experiență anterioară în colaborarea cu organizațiile internaționale și în particular cu PNUD (va constitui un avantaj).
Toate proiectele propuse spre examinare vor lua în considerație următoarele condiţii necesare pentru instituirea Centrului de Instruire a Operatorilor și realizarea procesului de livrare a instruirilor:
- Centrul de Instruire trebuie să parcurgă etapa de acreditare a programului de studiu de Ministerul Educației, iar acreditarea / autorizarea de funcționare provizorie se va face de Agenția Națională de Asigurare a Calității Învățământului Profesional;
- Oferta de instruire trebuie să prevadă în mod obligatoriu instruirile la nivel de raion sau cel puțin regional;
- Durata cursurilor de instruire nu poate fi mai mică de 40 de ore, dintre care 16 ore practice cu acces direct la tehnologii pe biocombustibil solid;
- Serviciile de instruire a operatorilor vor fi achiziționate de administrația publică locală (APL) și instituțiile publice în cadrul cărora sunt angajați operatorii. Oferta de preț pentru serviciile de instruire trebuie să țină cont de acest aspect esențial pentru asigurarea durabilității Centrului.
Costurile pentru serviciile de instruire vor fi acoperite de APL sau instituțiile publice locale. Oferta de preț pentru serviciile de instruire urmează să ia în consideraţie acest aspect sensibil.
Termenul limită de depunere a dosarului pentru participarea la concurs este de 14 octombrie 2016, ora 17:00. Pentru a participa la concurs, instituțiile publice sau private trebuie să prezinte următoarele:
- Formularul de aplicare - completată în una din limbile română sau engleză. Formularele completate de mână nu vor fi acceptate;
- Copia Certificatului de înregistrare și CV-ul instituției care aplică.
Proiectul „Energie şi Biomasă”, în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică în Moldova, va organiza o sesiune de informare ”Întrebări și răspunsuri” la care va fi prezentată detaliat toată informaţia privind procedura de participare și modalitatea de completare a dosarului. Sesiunea de informare va avea loc pe 26 Septembrie 2016, în Sala de Conferințe a Centrului de Business Le Roi, et. 3, str. Sfatul Țării 29, orele 10.00. Prezentarea este destinată instituțiilor publice sau private care manifestă interes pentru participarea la concurs.
Pentru confirmarea participării: nr. de fax 022 83 99 83 mihail.maciuca@undp.org, cu indicarea numelui persoanei care va participa la eveniment.
Pentru procedura de aplicare, accesați: http://www.undp.md/tenders/tnddetails2/1308
Proiectul „Energie şi Biomasă” se desfășoară în perioada 2015-2017 și are un buget total de 9,41 milioane Euro.