PNUD se află în fruntea Indicelui Global privind Transparența Asistenţei Internaționale pentru al doilea an consecutiv
13 April 2016
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) rămâne a fi cea mai transparentă organizație umanitară din lume, conform unui clasament mondial lansat astăzi.
Indicele 2016 privind Transparența Asistenţei a recunoscut PNUD ca fiind cea mai de încredere și transparentă organizație umanitară dintre cele 46 de agenții internaționale, care reprezintă 98 la sută din fluxurile oficiale pentru dezvoltare. Indicele este produs de către Publish What You Fund, o organizație non-profit care pledează pentru transparență și o măsoară.
Este deja al doilea an consecutiv în care PNUD se clasează în fruntea acestui Indice care evaluează transparența alocării și utilizării ajutoarelor umanitare printre principalele organizații donatoare din lume.
Indicele se bazează pe Inițiativa Internațională privind Transparența Ajutoarelor (IATI), care stabilește o valoare comună de referință la nivel mondial în ceea ce privește publicarea unor informații oportune, orientate spre viitor și cuprinzătoare referitoare la ajutoarele internaționale.
“Suntem extrem de încântați de faptul că angajamentul nostru față de transparență, care se află în centrul misiunii noastre, este recunoscut” a declarat Helen Clark, Administratoarea PNUD.
“ PNUD a fost mândru să conducă clasamentul celor mai transparente organizații umanitare în cadrul Indicelui precedent, iar angajamentul nostru de a creşte standardele e de neclintit. Am continuat să îmbunătățim modul în care raportăm datele noastre și suntem acum în măsură să partajăm informații asupra impacturilor produse de intervențiile noastre” a declarat Helen Clark.
“Țările în curs de dezvoltare, în ajutorul cărora venim, au dreptul să fie familiarizate cu modul în care fondurile pentru dezvoltare sunt utilizate în beneficiul lor. Toți cei care alocă fonduri prin intermediul PNUD au, de asemenea, dreptul să fie la curent cu modul în care banii încredințați nouă sunt gestionați.”
În prezent, 397 de organizații publică informații în standardul IATI, inclusiv țări donatoare, organizații multilaterale, fundații, sectoare private și ONG-uri naționale și internaționale. Mai bine de 25 de țări în curs de dezvoltare au aprobat inițiativa și sunt membri activi în guvernanța acesteia.
În cadrul sistemului ONU, 14 de agenții au publicat deja date în standardul IATI: FIDA, OCHA (Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare), OCHA-FTS (Serviciul de Urmărire Financiară), CERF (Fondul Central pentru Intervenții de Urgență), UN Women, UNCDF (Fondul Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Capitalului), PNUD, UNESCO, Fondul ONU pentru Populație, Programul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane UN-Habitat, UNICEF, UNOPS (Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect), WFP (Programul Alimentar Mondial) și Banca Mondială, cu angajamente ferme din partea UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) și FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite) de a începe să publice în decursul unui an.
“Felicităm PNUD pentru ocuparea primului loc în cadrul Indicelui privind Transparența Ajutoarelor pentru al doilea an consecutiv. PNUD a devenit un adevărat lider în asigurarea transparenței ajutoarelor și intenționează să stabilească standarde și mai mari în acest sens,” a declarat Rupert Simons, Directorul Executiv al organizației Publish What You Fund.
În calitate de semnatar inițial al IATI, PNUD a început să publice date în standardul global începând cu anul 2011. De atunci, a îndeplinit în mod constant standardele internaționale privind transparența, exploatând portal inovativ (open.undp.org) care detaliază mai mult de 5000 de proiecte de dezvoltare.