20 de antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru își vor lansa sau dezvolta afacerile cu sprijinul UE și PNUD

13 December 2024
a person standing in front of a group of people posing for the camera

20 de antreprenori din zona de securitate și din stânga Nistrului își vor lansa sau dezvolta afacerile datorită suportului financiar oferit de Uniunea Europeană prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Asistența financiară oferită este în valoare totală de peste 546 mii de dolari. Antreprenorii selectați prin concurs vor beneficia de echipamente, servicii, expertiză, instruire și mentorat. Astfel, se va contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de noi oportunități de angajare.

Afacerile selectate acoperă un spectru larg de domenii, cum ar fi: alimentație, agricultură și creșterea animalelor, servicii educaționale, mărfuri industriale (textile), HoReCa, servicii de divertisment și altele. 

Ecaterina Rusnac din Cocieri este una din beneficiare. Ea își dorea de mult timp să-și lanseze propria afacere. În scurt urmează să fie achiziționat echipamentul necesar – o moară de piatră, unde se va produce făină integrală de calitate. „În zilele noastre, antreprenorii debutanți au nevoie nu numai de sprijin financiar, ci și de acces la resurse educaționale, mentorat și socializare cu alți colegi. Accesul la finanțare și expertiză este esențial pentru creșterea și dezvoltarea companiilor nou create, inclusiv pe termen lung. Este ca un catalizator pentru a ne dezvolta”, afirmă Ecaterina.

Și dacă la Cocieri urmează să fie instalată o moară de piatră pentru producția de făină, atunci la Tiraspol, Ivan Cernîcenko își va dezvolta brutăria „Vanin hleb” („Pâinea lui Ivan”). Va fi creată o linie de producție suplimentară pentru un nou sortiment de pâine, și anume pâinea fără drojdie sau fără gluten. „Suportul financiar poate ajuta în mod semnificativ antreprenorii la acoperirea costurilor de pornire, cum ar fi echipamentul și marketingul. Întreprinzătorii debutanți au acum nevoie de sprijin în mai multe forme: finanțare, formare, acces la resurse – oportunități de a lucra în rețea cu alți antreprenori și investitori. Aceste intervenții vor contribui la crearea de locuri de muncă și la promovarea creșterii economice”, spune Ivan.

Susținerea antreprenorilor debutanți și a mediului de afaceri face parte dintr-un efort mai amplu al Uniunii Europene și PNUD de a consolida încrederea și de a promova dezvoltarea economică pe ambele maluri ale Nistrului. 

Din anul 2014, programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD a susținut  dezvoltarea și sporirea competitivității a mai mult de 70 de IMM-uri de pe ambele maluri ale Nistrului.

Accesați comunicatul în limba rusă.